Invitatie ”Rolul echipei multidisciplinare în intervenția precoce asupra copilului aflat în situație de risc”

18-11-2014

INVITAȚIE

 

Institutul pentru Dezvoltarea Copilului (IDC), în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Colegiul Național al Asistenților Sociali, Colegiul Psihologilor din România și Colegiul Medicilor din România, organizează în zilele de 18 – 19 noiembrie 2014, Conferinţa cu tema ”Rolul echipei multidisciplinare în intervenția precoce asupra copilului aflat în situație de risc”. Evenimentul va avea loc în București, Hotel Marshal Garden, sala Panoramic, etaj 5, Calea Dorobanților nr. 50B, sector 1 și va beneficia de credite de educație continuă.

 

Conferinţa de anul acesta îşi propune să prezinte, pe de o parte, importanța intervenției precoce asupra copilului aflat în diverse situații de risc, iar pe de altă parte necesitatea constituirii unei echipe multidisciplinare care să efectueze aceasta interveție. Intervenția precoce este fundamentală în stoparea situației de risc în care este pus copilul, dar și în prevenirea apariției și dezvoltării de fenomene psiho-afective și cognitive negative care vor influența viața copilului pentru perioade lungi de timp, prelungindu-se uneori până la viața de adult. Echipa multidisciplinară adaptată nevoilor copilului trebuie să aibă o intervenție modulată astfel încât să poată recunoaște, preveni și trata toate fenomenele patologice sau traumele care își au originea în situația de risc și să poată diminua efectele complexe pe termen lung.

 

În cadrul conferinței vor fi prezentate și ultimele date ale studiului Bucharest Early Intervention Project – BEIP demarat în anul 2000 de trei universități americane – University of Minnesota, University of Tulane și University of Maryland și implementat de Fundația SERA ROMÂNIA. Cu ocazia conferinței va avea loc și lansarea volumului ”Copiii abandonați ai României. Privațiune, dezvoltare cerebrală și eforturi de recuperare”, apărut la Editura Univesității Harvard și care descrie studiul BEIP.

 

În cadrul conferinței prezentările vor fi susținute de:

  • Charles A. NELSON, III, Ph.D., Universitatea Harvard / Children Hospital Boston
  • Charles H. ZEANAH, JR., MD, Universitatea Tulane – Facultatea de Medicină
  • Nathan A. FOX, Ph.D., Universitatea Maryland
  • Dr. Geraldine VIOT, genetician clinician, Maternitatea Port Royal, Paris
  • Ciprian FARTUSNIC, Director general, Institutul de Științe ale Educației, București
  • Evelyne SOYEZ-PAPIERNIK, profesor osteopat.

 

Conferința este destinată în primul rând medicilor, psihologilor și asistenților sociali, care pot beneficia de credite de educație continuă, dar și tuturor specialiștilor care interacționează cu situațiile de risc ale copiilor. Conferința va fi deschisă de către reprezentanți ai partenerilor, urmată de o conferință de presă și de o lansare de carte care va fi organizată în dimineața zilei de 18 noiembrie 2014.

 

Agenda completă a Conferinţei IDC este atașată invitaţiei. Lista și prezentarea vorbitorilor invitați din străinătate sunt disponibile pe www.institutulcopilului.ro.

 

Taxa de participare la conferință este de 200 RON pentru cele două zile. In cazul achitarii taxei de participare inainte de 31 octombrie se va aplica un discount de 50%. Taxa se va putea achita fie prin transfer bancar in contul Asociatiei pentru Dezvoltarea Copilului, CIF 17159699, RO13BRDE450SV44438414500, BRD – SMCC, fie cash la sediul din str. Barbu Iscovescu nr. 24A, etj. 3, apt. 3, sector 1, Bucuresti. Pentru participare și alte informații legate de acest eveniment vă rugăm să ne scrieți la formare@institutulcopilului.ro sau să luați legătura cu Eugenia Sgubeanu, tel. 021/231.54.16/17.

 

Dr. Bogdan SIMION

Director Executiv, Institutul pentru Dezvoltarea Copilului

 

 

Background:

 

În anul 2000, trei universități americane – University of Minnesota, University of Tulane și University of Maryland – începeau o cercetare științifică denumită “Bucharest Early Intervention Program” – ”Programul de Intervenție Timpurie București”. Proiectul era implementat de Fundatia SERA ROMÂNIA, iar finanțarea era asigurată de John T. and Catherine D. MacArthur Foundation. Iar coordonarea științifică a studiului a aparținut Institutului pentru Ocrotirea Mamei și Copilului (IOMC).

Cele două obiective ale programului erau unul social, de demarare a dezinstituționalizării copiilor din Centrul de Plasament “Sfânta Ecaterina” din București și unul științific, de evidențiere a dezvoltării neurologice și cerebrale a copilului aflat în trei situații: în familia naturală, în asistență maternală și în îngrijire rezidențială.

Această cercetare va continua și în viitor, realizând o evaluare complexă a copiilor din grupul initial până la vârsta de 18 ani. Din primele activități și rezultate ale programului s-a desprins o concluzie extrem de importantă: necesitatea înființării unui institut de formare profesională și de cercetare științifică fundamentală care să crească nivelul calității serviciilor și să sprijine dezvoltarea sistemului de protecție a copilului.

Ca atare, în anul 2004, Fundația “Tulane”, Fundația SERA ROMÂNIA și Academia de Științe Medicale din România au pus bazele Asociației pentru Dezvoltarea Copilului, iar în 2004 a fost creat Institutul pentru Dezvoltarea Copilului prin asocierea Consiliului Local Sector 1 si a DGASPC Sector 1.

Institutul pentru Dezvoltarea Copilului (www.institutulcopilului.ro ) este un proiect de interes public, fiind o structură fără personalitate juridică în cadrul Asociației pentru Dezvoltarea Copilului, cu scopul de a organiza și desfășura activități de cercetare, analiză, dezvoltare strategică și programatică, formare de personal și aplicare practică a instrumentelor și metodelor realizate în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului și în domeniile conexe acestuia.

Utilizând expertiza academică românească (Academia de Științe Medicale) și cea americană (Universitatea Harvard), precum și experiența în managementul schimbării a Fundației SERA ROMÂNIA, Institutul pentru Dezvoltarea Copilului are rolul de a pilota și a dezvolta instrumente de evaluare, de a informa factorii de decizie și, mai cu seamă, de a disemina cunoștințele și informația în scopul creșterii calității intervențiilor și al creării unor standarde adecvate de îngrijire a copilului în dificultate și nu numai.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *